de I. Sebastian

Sprijinit intr-un toiag
Sta-n ograda un mosneag.
Poarta-n cap o oala veche
Rasturnata pe-o ureche.

Ochii negri si luciosi
Sunt carbuni din vatra scosi
Nu-i lipseste nici lulea.
Parca pufaie din ea.

Iar pe piept, perechi, perechi,
Are mosul nasturi vechi
Si mai are un nas ros,
Ca o creasta de cucos.